luni, 31 octombrie 2016

Șoarecul, toba și Măriuca-n pod

Testată pe Eva, a vrut să o mai asculte încă două nopți la rând. OMG, cum s-ar zice, m-am reprofilat pe literatură de copii. Un capitol gata, cu tot cu ilustrații, încă vreo șapte schițate. De mi le-ar scoate cineva din cap mai repede, că nu mai am răbdare...

marți, 11 octombrie 2016

Fată, băiat, totuna (#girlpower)


Bunica şi mătuşa mea pe la1928
Eu nu am simţit niciodată că nu pot face ceva pentru că sunt fată. Aşa m-a crescut tata - deşi rudele presupuneau că sunt mai "băieţoasă" pentru că eram prima născută, iar dom'doctor sigur îşi dorise un băiat. Nici mama nu mi-a pus funde în păr, ba chiar dimpotrivă, mă tundea chilug cum mă prindea, chiar dacă mai venea cu atavisme de genul "o fată tre să fie gospodină, nu faci aia-aia-aia până nu faci curat, ce-o să zică omul ăla care te-o lua/dacă te-o lua, aşa isterică cum eşti". Etc., etc.. M-a îmbrăcat mai mult în pantaloni pentru că era mai practic, fie vorba între noi, mai ales că tot timpul eram călare pe o bicicletă, prin copacii de la Bran (împreună cu băieţii din gaşcă, că nu prea se născuseră fete de vârsta mea prin vecini). Dar nici nu mă vedeam altfel. În jocurile de-a Contele de Monte Cristo, Tineri în luptă (mişto serial, ăla cu Jeremy), eu eram personajul principal masculin, cădeam rănit mortal ca-n filme, cu braţele şi picioarele răşchirate întru dramatism. După care se mai întâmpla, dacă nu aveam de ales şi eram într-o companie mai mult masculină, să joc şi rol de domniţă. Mergea şi aşa. Eu am crescut însă cu surorile Bronte şi Sven Hassel si i-am iubit deopotrivă. Am construit cuptoare de ars lut și am tras cu arcul si am jucat fotbal, am suspinat după băiatul dintr-a șasea și m-am visat femeie fatală în rochie albă mulată (don't ask!), mi-am împletit coronițe din flori de câmp și am făcut picnicuri pentru păpuși - și toate mi-au făcut la fel de multă plăcere.


Când am ajuns la vârsta la care să-mi dau seama că unii ar putea percepe sexul masculin drept ceva diferit (unde diferenţa să nu vină doar din existenţa apendiceului care îi obliga să facă pipi din picioare), am răsuflat cumva uşurată. Bieţii de ei, îmi ziceam, cum trebuie ei să facă armata, să moară ca proştii în războaie, ba trebuie să mai părăsească şi ultimii Titanicul, după femei şi copii...Cel puţin 1-0 pentru NOI. Dar cam pe aici s-a oprit şi feminismul meu. Pentru că în rest, niciodată, absolut niciodată, nu mi s-a părut că am vreun avantaj either way.  Pentru asta, am de mulţumit alor mei. Cum au făcut-o, nu ştiu, tata, aşa man's man cum era, iar mama, atât de girly cum mai e şi astăzi. O explicaţie ar putea fi că am crescut într-o familie privilegiată prin educaţie, unde şi doamnele în vârstă (născute în jurul anilor 1915-1920) erau absolvente de facultate. O alta, faptul că femeile din familia mea au fost întotdeauna puternice. Trecute prin războaie, evacuări forțate, comunism, cu soții uneori pierduți cu anii prin închisori, au jucat multă vreme rolul ambelor sexe, descurcându-se admirabil. Mă gândesc că cetatea noastră era mai degrabă un matriarhat. Cu ochii adultului care sunt acum, bunicii, deşi minunaţi şi "bărbaţi" după înţelesul tradiţional, erau, fie vorba între noi, dirijaţi în mic şi mare de nevestele lor, mari şi delicate doamne pentru lumea largă, dar generali neobosiţi acasă.

Am crescut să fiu femeie și bărbat în casă, după cum o cere situația, mai un bec de schimbat, mai un bax de cărat, mai o mobilă de la Ikea de asamblat - dar și cu câte-o prăjitură cu vișine și un șurluit de aragaz, o codiță de împletit sau o zi la spa. Și mi-s mamă de fată pe care o las să aleagă cum îi place să fie. Spre surpriza mea nemăsurată, în ciuda faptului că nu am știut niciodată să fiu ”fetiță” ca la carte, deci cu atât mai puțin să învăț pe altcineva să fie, Eva e extrem de convențional-feminină și conștientă încă de pe la 2-3 ani de diferențele dintre sexe, coțofană a grande, amatoare de tot ce e roz și sclipicios.  Constat de abia acum, prin ea, că dictatura diferențelor percepute este la putere (asta-i de băieți, asta-i de fete, zice ea, nu drăguță, îți place sau nu-ți place, îți trebuie sau nu îți trebuie, dacă nu are legătură exclusivă sau nu e condiționată cumva de vreo parte anatomică exclusiv caracteristică, e bună pentru toți). Așa că o învăț, la rândul meu, să tragă cu arcul și să se cațere în copaci și o învăț să strângă după ea și să facă prăjituri, o învăț să se pieptăne și să își prindă funde în păr dacă vrea și o voi lăsa în pace dacă va vrea să își asorteze la balerinii cu sclipici la costumul de spiderman (deocamdată nu e cazul, s-ar spoi în auriu cu briz-brizuri din cap până în vârful degetelor de la picioare). To each his/her own.

Am însă privilegiul să trăiesc într-o epocă și într-o societate în care să cad în ce rol vreau eu, când vreau eu. Nu îl resping pe niciunul, găsesc utilitate fiecăruia. Ştiu însă bine că nu toţi au parte de așa noroc.