sâmbătă, 14 mai 2016

Intermezzo

As putea alege să scriu aici mai des, despre toate mărunţişurile drăguţe care-s acum la modă, amuzant, borderline sarcastic, după cum mi-e felul când dau piept cu lumea. Ei bine, nu, prefer să îmi vomit mai degrabă adevărata faţă pentru mine. Şi dacă se mai nimereşte vreun rătăcit aici, să aibă timp să fugă repede înapoi pe Facebook. Acolo sunt simpatică foc, iau la like-uri la câte un panseu sfertodoct de mă ia cu ameţeală.

Na, că acum am reușit să devin antipatică. E ok. Și așa, și așa. Curios că a trebuit să treacă o jumătate de viață ca să îmi dau seama de asta. Curios și mai ales frustrant. Cum mama naibii să te agăți de o vorbă bună din exterior atâta amar de vreme, când ar trebui să fiu prima care să mi-o ofer? Câtă neîncredere și eșec al auto-validării să poți ține în tine fără să răbufnești cumva? Câtă plictiseală agonizantă, câte calorii băgate aiurea în mine pentru a mă înscrie în ceata normalilor, pentru că așa scrisese la un moment dat pe instrucțiunile de utilizare cu care am aterizat la mama și la tata în brațe?

Sigur, câteva chestii mi-au reușit. Dar undeva, piticul de pe creierul piticului (TM) nu mă lasă măcar să îndrăznesc să mă mândresc cu ele. Ca şi când, dacă aş face-o, m-aş trezi ca Geoană, în dimineaţa de după alegeri, că nu mai sunt ale mele. La fel, de ce nu am putut declara niciodata - carpe diem! - că sunt ok, ba chiar fericită, sănătoasă, mulțumesc frumos... Undeva simțeam că dacă aș face-o, curva de karmă ar veni cu trupele să mă calce în picioare.

A fost uluitor - cel puțin pentru mine - ecoul articolului despre depresie. Puține like-uri (zicea sor-mea, normal, nu dau like, să nu cumva să creadă lumea că îmi asum), multe share-uri (în termenii mei, neobișnuiți deloc cu celebritatea de pe Facebook, vreo 80), în schimb și, ce-i mai important, sute, mii de vizualizări încă din prima zi. Iar asta, egoist, m-a făcut fericită. (Fericită? Cine, io?). Mă gândesc - sigur, dincolo de cei câțiva, probabil foarte puțini, interesați de soarta mea, mulți, foarte mulți, care au vrut să se caute pe ei înșiși.

Cum se naște el altruismul din egoismul cel mai pur, n-ai să vezi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu